In ultimele 2 decenii, lumea a inceput sa isi schimbe masinile (electrocasnicele, mobila, hainele) din ce in ce mai des.
Pentru a tine pasul cu trendul nou creat si a intretine apetitul pentru consum al populatiei, firmele au venit pe piata cu produse din ce in ce mai noi si mai multe, dar si mai proaste, mai urate, mai greu de reparat si mai usor de schimbat.
Astfel, s-a creat un fel de vortex, in care cumparatorul este prins fara cale de iesire. Produsele se strica, atelierele de reparatii si piesele de schimb pentru cele vechi dispar, iar tu trebuie sa te resemnezi ca vei astepta 2 h, in loc de 50 de minute, ca sa iti speli hainele de plastic si vei transpira pe o tapiterie sintetica in noul automobil cu geamuri din ce in ce mai mici si carcase din ce in ce mai mari si mai diforme.
Aparent, ceea ce era normal/standard in urma cu 15-20 de ani, acum a devenit un lux. Variantele sunt din ce in ce mai putine si mai putin atragatoare.
Spre exemplu, un automobil de clasa medie, pentru muritorul de rand, avea un numar de optiuni in alegerea interiorului (material tapiterie, culoare, finisaje usi si bord (inclusiv lemn), multe alte optiuni de personalizare tip trapa, incarcator suplimentar spate, iluminare, suport pahare, cd player, spatii depozitare suplimentare). Acum, totul este stas: un singur material pentru tapiterie (mai urat si mai sintetic), intr-o singura culoare, cu acelasi bord si un minimum de optiuni prestabilite.
Traind intr-o astfel de societate, de multe ori esti tentat sa amani decizia de a cumpara, in speranta ca se pregateste ceva mai bun pentru urmatoarea generatie de produse (eu astept de mai bine de 10 ani), insa, de fiecare data, esti surprins de perfomanta firmelor de a aduce pe piata un model si mai "cheap n fugly looking".
Poate ca toata strategia este de fapt anti-hoarding. Atunci cand iti cumperi un lucru urat si prost este mult mai simplu sa te descotorosesti de el cat mai repede si cu orice pret.
Totusi, senzatia generala este ca nu meriti mai mult, ca, la nivelul tau, "se poate si asa", nu ai nevoie de altceva, deci, in cele din urma, poate ca e mai bine ca ti-au mai simplificat din optiuni, ca sa te descurci mai usor.
Si, uite asa, ajungi sa salivezi la masini vintage si vremuri glorioase in care visai sa ai si tu o casa si o masina care te definesc, nu o versiune Ikea a vietii, in care totul e cheap, modern (a se citi basic) si fara personalitate.
O lume in care ideea este mereu sa schimbi ceva (casa, masina, mobila, electrocasnice, haine), este o lume in care nu te mai poti identifica in niciun fel (ca muritor de rand), in care esti obligat sa te aliniezi si uratesti odata cu piata (care se monopolizeaza, iti dicteaza si restrange optiunile).
